Fericirea e-un lucru marunt sau lucrurile marunte sunt fericiri?

“Sunt fericit” e o melodie a celor de la Tapinarii. Ma gandam ca nu e prea bine sa fii mereu pragmatic si sa-ti infranezi necontenit instinctele. Ma gandeam ca e mai bine sa “ingramadesti” laolalta mai multe chestii in sacul numit fericire. Adica toate sentimentele si trairile care dau buzelor o foma concava, fie ele mici sau mari, importante, semiimportante si chiar cele banale, sa le stampilezi cu simbolul fericire.

Pentru ca oricat ai baga in sacul asta al fericirii el ramane mereu gol. Pentru mine, fericirea e ca un sac de rafie in care torni faina si apoi il scuturi. Mereu va iesi faina prin micii pori ai sacului. Asa ajungi sa dai din fericirea ta si celor din jur paranteza : daca spuneti ca am o viziune socialista sau chiar comunista asupra fericirii, chiar nu ma supar. inchid paranteza. Iar daca pe langa sac mai misuna un soarece infometat numit nevoie de a oferi dragoste cuiva, asta iti va gauri sacul vizibil, multa faina se va imprastia, dar niciodata toata. Pentru ca cel care nu mai este capabil de iubire nu este om ( asta am citit-o la george sand. Da, stiu, o alta “stangace” care se masturba pe pasaje din Marx. da hai sa nu fim rai!)

“Fericire e-un lucru marunt/ e o aripa care vibreaza / fericirea e-un lucru mic / un pitic ce danseaza”. Stiu ca sacul meu cu faina nu prea vibreaza si nici macar nu e un lucru mic. Dar sacul meu e o reuniune de fericiri, e “FERICIREA”, nu “fericirea”. In el “se incalzesc” una pe alta milioane de fericiri mici, in incercarea lor perpetua de a se contopi in ceva durabil si minunat.

Fara speranta???

La Realitatea Tv se discuta despre fascinantele probleme ale Romaniei de astazi sub apasarea unei intrebari care vorbeste de la sine despre nevoia de senzational a presei noastre “O tara fara speranta?”

Si totusi intrebare nu e mai jenanta decat atitudinea celor invitati. Grav este ca, printre cei care sustineau ca “Da, Romania este o tara fara speranta” erau foarte multi formatori de opinie. Ajunsi cu pluta sau chiar pe merit formatori de opinie, in cazul asta chiar nu conteaza.

Daca Romania va ramane vreodata fara speranta atunci e si vina voastra a celor care ne spuneti acum “Gata, suntem la pamant”. Si atunci sa nu cautati sa gasiti vinovatii din tara asta. Puteti eventual sa va autodenuntati in ziarele la care lucrati! Pentru ca megavinovatii veti fi chiar voi.

Si daca vreti sa vedeti ce inseamna acest “fara speranta” care va tot misuna prin gura, imaginile de mai jos va vor lamuri.

Da, doar in fata unui maldar de oameni aruncati in spatele centrului de gazare poti sa spui “Fara speranta”. Sau in fata milioanelor de copii bolnavi de SIDA. Desi, in acest ultim caz, multi indraznesc sa spere.

Vise in carantina

Sunt de parere ca visele nu se pot sterge, oricat de realist sau de pesimist ai fi. Dar e mare pacat ca visele tale sa intre in carantina. Adica sa ai un vis care te controleaza, iti provoaca pasi in viata si totusi sa realizezi ca acel vis e asa departe de tine incat pare irealizabil si decizi sa il izolezi intr-o parte a sufletului tau.

Dar visul inca te macina. Speranta, chiar daca adesea sub forma de iluzie, iese din particica de suflet unde ai “ascuns” visul si adie ademenitor, ajungand chiar in minte. Te face sa vrei, apoi sa incerci, apoi sa te straduiesti, pentru ca mai apoi sa cazi si sa plangi.

Dar poate ca sunt unele vise pe care, indiferent de piedici, nu ai voie sa le bagi in carantina. Nu poti sa bagi in carantina speranta ca TU poti schimba ceva pentru altii, nu poti izola nevoia de dragoste – de orice fel ar fi ea. De ce? Pentru ca intreaga ta viata ar fi in carantina.

You can get it – Mark Medlock

Un absolvent al … vietii

Ce conteaza cati ani de scoala ai daca nu stii ce este respectul?  Ce conteaza ca ai ajuns sa ai o functie bine platita daca nu ai invatat ca bunastarea nu iti da dreptul la ingamfare?

Sunt sigur ca ati cunoscut oameni care isi neaga permanent trecutul. Ce e rusinos in faptul ca atunci cand erai mic iti ajutai parintii la sapa sau mergeai cu vitele? Asta e boala generatiei “cool”, asa zisa generatiei de rebeli. Suntem generatiei negarii si a ipocriziei. Ne e jena sa recunostem in fata prietenilor nostri ca am cules corcoduse in week-end, ca am plantat rosii cu bunicii, ca ne-am dus la intalnire cu o floare in mana. Ne e teama ca vom  fi catalogati “demodati”.

Mi-e ciuda ca nu am inteles cuvantul libertate. Mi-e ciuda pentru ca, se pare, ne batem joc de jertfa celor morti la revolutie. Confundam libertatea cu dreptul de a minti, de a manipula, de a profita.

Plang cand vad copii in lanturi, plang cand vad batrani cu mainile zbarcite si pline de basici, plang cand vad parinti batuti de copiii lor.

Nu pot sa suport oamenii care pe masura ce au urcat scarile capitaliste, si-au pierdut bunul simt: doctorul care cere milioane unei amarate pentru a o ajuta sa nasca, intelectualul care alege sa se resemneze in loc sa vina cu ceva nou, politistul care incurajeaza milionele de intermediari profitori, ziaristul care uita de deontologie pentru a face senzatie sau, mai rau, partizanat.

“Ilustrilor” absolventi ai diverselor scoli si, mai ales, ai nesimtirii, aveti insa o singura restanta: cea la viata! Si cei care s-au jertfit sau inca o fac pentru ca noi sa putem cunoaste cat mai multe campuri din tabla de sah numita “viata”: cei care au murit pentru libertate, cei care muncesc cu sapele in maini, cei care isi fac meseria dar nu profita de ea, acestia sunt adevaratii absolventi. Nu voi!

Cadou!

Bah baldare, ti-am promis ca iti fac. A SOSIT CLIPA! Sper sa-ti placa!

Atat am putut!

Sa scrii sanatos!

Semnat: CHAKA – zis si Baldaru cu Cioc

PS: Ala de pe yahoo e foarte urat si are si adresa nashpa!